Cartea oferă o explicație detaliată a științei Mantra yoga, cuprinzând informații despre istoria acestui sistem și a terapiei cu ajutorul mantra-elor; clasificări și utilizări ale diferitelor tipuri de mantra-e, sfaturi tehnice cu privire la practicile sistemului Mantra yoga și a terapiei cu ajutorul mantra-elor, decodificarea simbolică a puterilor arhetipurilor indiene, a mantra-elor astrologice și a mantra-elor pentru ritualurile de zi cu zi. De asemenea, cititorul va găsi în volumul de față informații privind originea și regulile de pronunție specifice limbii sanscrite și mărturii ale yoghinilor francofoni referitoare la experiența lor în lucrul cu mantra-ele.
Autoarea este licențiată în istoria artei, dedicându-se apoi studiului teoretic și practic al științei sistemelor Yoga și Tantra yoga. De-a lungul lungilor sale sejururi spirituale în India, a studiat învățăturile Sanātana Dharma-ei. De câțiva ani, Maitri este discipola spirituală a lui Mātā Amritānandamayī (Amma) din Amritapuri/Kerala și s-a format ca profesor de Yoga Integrală și terapeut yoga.