Ghidul turistic Maroc vă invită să vă planificați vacanța în această țară situată în partea de nord-vest a Africii, care seduce atât prin peisajele sale extraordinare, cât și prin amestecul său cultural unic. Acum într-un format smart, Călător pe mapamond rămâne un partener de încredere pentru călătorii independenți.
Odinioară capătul lumii cunoscute – El- Maghreb el-Aksa (Vestul Îndepărtat) –, Marocul este genul de destinație care stârnește imaginația iubitorilor de călătorii și sfidează caracterizările sumare. Situat în partea de nord-vest a Africii, seduce atât prin peisajele sale extraordinare, modelate de munți, râuri sezoniere, deșert, Atlantic și Marea Mediterană (care însumează 2.945 km de coastă), cât și prin amestecul său cultural unic, datorat situării la granița dintre două continente și trei culturi – arabă, africană și europeană.