Tu ai o mătușică îngrozitoare? Oricât de îngrozitoare ar fi mătușica ta, nu va fi niciodată în aceeași ligă a ororilor cu mătușa Alberta. Mătușa Alberta este cea mai îngrozitoare mătușă care a trăit vreodată. Ai vrea să faci cunoștință cu ea?
Stella se trezește într-o zi de iarnă înfășurată toată în bandaje. Nu știe ce s-a întâmplat și nici unde sunt părinții ei. Dar o are pe mătușa Alberta, care-i povestește, rânjind, tragedia prin care a trecut familia ei și o amenință că dacă nu-i cedează reședința Saxby Hall o să i se întâmple ceva îngrozitor.
Acum Stella, ajutată de Funingine, fantoma care bântuie prin Saxby Hall, trebuie să găsească o cale să scape din ghearele maleficei mătuși și să salveze casa pe care o iubește nespus. David Walliams s-a născut la Merton, o suburbie a Londrei, în august 1971. Este actor, umorist, prezentator de emisiuni de televiziune și autor de cărţi pentru copii. A studiat la Reigate Grammar School și la Universitatea din Bristol și a fost membru al National Youth Theatre, unde l-a întâlnit pe Matt Lucas, alături de care a scris și a interpretat celebrul show de radio și televiziune Little Britain.
În 2008 și 2009, publică primele sale cărţi pentru copii, ilustrate de Quentin Blake, The Boy in the Dress și Mr. Stink. Pentru următoarele romane, Billionaire Boy (Băiatul miliardar) și Gangsta Granny (în curs de apariţie la Editura Arthur), a colaborat cu reputatul ilustrator Tony Ross. Romanul Ratburger, apărut în 2012, a fost declarat cartea anului de către National Book Awards.
David Walliams este recunoscut pentru implicarea sa activă în acţiunile de caritate.