Prezenta ediţie (în două volume) revalorifică două lucrări ale istoricului Gheorghe Bezviconi consacrate boierimii Moldovei din spaţiul dintre Prut şi Nistru, apărute la Bucureşti în anii 1940 şi 1943. Structurată asemenea unui dicţionar genealogic, ediţia prezintă o sinteză a tuturor surselor de informaţii privitoare la această categorie socială din perioada dintre 1812 şi 1918.
Volumul 1 cuprinde un material amplu, bine sistematizat, despre 100 de familii de nobili, extras din actele Comisiei pentru cercetarea documentelor nobilimii din Basarabia la 1821, din Cartea Genealogică (continuată până la 1923), din diverse acte şi amintiri colectate de autor despre 400-500 de reprezentanţi ai trecutului din Basarabia.
Studiul introductiv care însoţeşte ediţia prezintă o viziune a unui cercetător istoric contemporan asupra problemei abordate. Volumul este adresat cercetătorilor din domeniul istoriei, dar și unui public mai larg, inclusiv studenților și profesorilor, tuturor celor interesați de istoria Basarabiei.
Text îngrijit, studiu introductiv de Sergiu BACALOV