Mica filosofie a siestei
Mică filosofie a siestei / Petite philosophie de la sieste de Sébastien Spitzer este o carte „amuzantă și profundă”, după cum o descrie prezentatorul de televiziune francez, Ali Badou, foarte oportună pentru vremurile pe care le trăim, în care omul pare a fi desființat complet timpul liber, chinuindu-se de multe ori să se țină treaz în loc să își permită o scurtă clipă de relaxare.
Încă de când Edison a inventat becul, iar neoanele, lămpile și, în prezent, ecranele ne-au prelungit simțitor timpul petrecut cu ochii larg deschiși, trăim într-o permanentă stare de FOMO (The fear of missing out) care nu ne mai lasă să ne odihnim cum trebuie și ne menține într-o permanentă stare de frenezie care nu duce la altceva decât la oboseală, epuizare și, în cele mai grave cazuri, la burnout.
Spitzer ne reamintește astfel că siesta nu este o formă de lene, ci o condiție necesară, dacă nu chiar obligatorie, pentru ca mintea, eliberată de alte gânduri să redevină fertilă. Iar exemplele unor genii precum Leonardo da Vinci, Albert Einstein, Pablo Picasso sau Isaac Newton, sunt cât se poate de grăitoare în acest sens. Marile idei nu vin atunci când îți menții concentrarea neîncetat asupra unei idei, ci dimpotrivă, atunci când reușești să te detașezi complet, reușind ulterior să vezi lucrurile cu mai multă claritate.
Astfel, în condițiile în care smartphone-ul și internetul au devenit cei mai atroce dușmani ai clipelor noastre de relaxare, Sébastien Spitzer ne încurajează să ne detașăm de aceste tentații moderne și să practicăm siesta, o formă de odihnă care respectă ritmul natural al vieții și care reprezintă secretul inteligențelor fertile. O altă recomandare pe care ne-o face autorul în aceste pagini se referă la adoptarea „metafizicii hamacului” care liniștește trupul și sufletul, amintindu-ne de filozofia chineză a armoniei, wu wei.
Siesta devine astfel o formă de wu wei: o inacțiune fertilă în care mintea continuă să lucreze în tăcere, grijile se dizolvă, iar ființa se reconectează la ritmurile naturale ale vieții.
Prin această abandonare temporară, omul nu pierde timp, ci îl recuperează într-o formă mai autentică. Când ne trezim din siestă, avem impresia că ne întoarcem „de departe”, pentru că am ieșit pentru o clipă din agitația lumii și am reintrat, fie și pentru numai câteva minute, în armonia ei profundă.
O carte a cărei lectură va fi o adevărată plăcere, o „parteneră” excelentă pentru siestele liniștite de vară, care nu te va obosi câtuși de puțin, ci dimpotrivă, te va face să privești delicioasele clipe de odihnă cu și mai mult respect.
Născut în 1970, la Paris, Sébastien Spitzer a fost jurnalist specializat în acoperirea evenimentelor din Africa și Orientul Mijlociu pentru revista Jeune Afrique și pentru Canal Plus, și a lucrat o perioadă pentru postul francez de televiziune TF1.
Din 2017, s-a dedicat în totalitate scrisului, primul său roman, „Ces rêves qu'on piétine, câștigând aproximativ cincisprezece premii literare, printre care și Premiul Stanislas pentru debut și Premiul Emmanuel Roblès, fiind tradus în mai multe țări. După cum probabil ați intuit deja, Sébastien Spitzer este un mare amator de siestă și, prin intermediul cărții de față, Mică filosofie a siestei, intenționează să convingă și mai mulți oameni să practice această formă de odihnă.
