Monstrii cu bot de catifea

Se înserase. Strada era pustie și liniștită, semn că cei câțiva bețivi, care poate colindau uneori mahalaua aceasta nouă și curată, se plictisiseră. Aerul blând, înmiresmat și liber, mă făcea să mă cred stăpân pe oasele din trup și să pot îndura trecerea timpului care, în atât de multă liniște, se auzea precum galopul unui cal bine odihnit. Coama îi era tare. O coadă lungă i se vedea din spate, în timp ce dinții mari luceau sub dogoarea respirației fierbând. Înalt, osos și cu trupul ca de piatră, te așteptai oricând la un nechezat de fiară. Dar nu. Stătea în fața mea, cu un ochi acoperit de coamă și aerul fierbinte din gura lui mă frigea.