Titlul volumului, Nemuritor în păpușoi, surprinde și pune în evidență poziția specială, în literele române, a oricărui june poet din Basarabia. Nu intertextualitatea mi se pare importantă aici (poți învăța să „textuezi”, la fel cum înveţi să croşetezi – vezi şi cazul cîtorva gospodine şi eunuci dîmboviţene/i), cît relaţia, asumată, cu tradiţia.
Pentru că, pe de o parte, trimite la expresia populară „taci ca mortul în păpuşoi”; or, pentru a supravieţui, literalmente, aceasta a fost reacţia majorităţii celor care au trăit sub cizma roşie – chiar şi cei care, aparent, se exprimau, „nemuritorii” de-o clipă sau „eternizaţi” prin Kakademii, tot asta făceau – „tăceau” adevăratele lor sentimente.
Pe de altă parte, eminescianul „nemuritor şi rece” devine un „nemuritor în păpușoi”, adică o fiinţă care-şi recunoaşte asemănarea cu ceilalţi, care-şi afirmă, indirect, solidaritatea cu ei; mai mult, astfel, poetul îşi exhibă (nu-şi refulează) condiţia sa reală – de om care vine „din păpuşoi” (sau din Papuasia, cum vreţi!), pentru că a fi ceea ce eşti nu-i o ruşine.
Nu în ultimul rînd, mai ales după ce i-am citit poemele, titlul volumului ne obligă să ne gîndim şi la păpuşoiul falic (pe româneşte, pulos) din Povestea poveştilor a lui Ion Creangă.
Paradoxal, dar temele centrale ale explorărilor lirice ale lui Mihail Vakulovski sînt – dincolo de limbajul „dur”, de tehnicile poetice de ultimă oră – cît se poate de „tradiţionale”, de specific româneşti (cu un mic accent moldav în plus – şi asta mi se pare normal şi necesar – că doar nu trebuie să fim cu toţii traşi la indigo ca să ne putem numi români!). Şi anume: familia (cu mama, tata, bunelul, bunica, fratele, verişorii, nepoţii etc.), plăcerile trupului (culinare, dar nu numai), „refuzul terorii istoriei”, nu prin pasivitate, ci prin filozofarea „hîtră” (Moromete, Budulea, dar şi moş Nichifor Coţcariul), relaţia specială cu „rîul, ramul”. Alexandru Muşina