Cu aceste noi povestiri cu Zackarina și Lupul de Nisip te vei întoarce, micule cititor, în aceeași lume familiară și caldă pe care ai străbătut-o în primul volum din serie. Lucruri mărunte și întâmplări aparent banale te vor face să-ți pui, împreună cu personajele, întrebări importante despre viață. Ce sunt amintirile? Ce e iubirea? Ce înseamnă „un moment“? Ce e plictiseala? Ce vor, până la urmă, părinții? Cum îți faci un prieten? Cum faci o poveste? Poate că toată cartea aceasta e cumva despre tine.
Lupul de Nisip spuse că sunt povești peste tot, câte vrei. În frunze, în crengi, în libelule și chiar în șurubelnițe sau în mănuși cu un deget.
— Și când suflu peste ele, le trezesc la viață, adăugă el. Le fac puțin mai clare, ca să le poată vedea oamenii.
— Da, dar cum ajung din frunze să fie cărți? Sau din mănuși cu un deget? întrebă Zackarina.
Lupul de Nisip răspunse că era, de fapt, foarte simplu. Cineva trebuia să se uite cu atenție la mănușă sau la frunză, atâta tot. Bineînțeles, acel cineva trebuia mai întâi să fie în stare să vadă povestea, s-o înțeleagă și s-o poată povesti și altora, într-o carte, de exemplu.
— Dar unii oameni nu văd și n-aud. Parc-ar fi astupați la minte, mai spuse Lupul de Nisip.
— Dar eu am văzut povestea din frunză, spuse Zackarina. Am văzut tot! Lupul de Nisip încuviință din cap.
— Copiii au ochi buni, de obicei, spuse el, după care se aruncă în grămada de frunze și dispăru.