Cuprins: Cleitophon, Republica (Statul)
„Platon, în încercarea sa de a interpreta istoria şi viaţa socială a triburilor greceşti, şi îndeosebi a atenienilor, a zugrăvit un tablou filozofic grandios al lumii.“ — KARL POPPER
Acest volum este al treilea din seria operei integrale a lui Platon, într-o traducere nouă, de Andrei Cornea.
Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.