Opus pistorum este o carte scrisă de Henry Miller la comandă. În ciuda acestui lucru, cititorul va recunoaşte în roman principalele caracteristici ale prozei autorului, candoarea acestuia, agerimea minţii, autoironia şi pofta de viaţă.
De la Marcelle la Tania, de la Alexandra la Anna, de la Charlotte la Billie şi Jean, Alf, personajul principal, şi prietenii săi ne iau pe sus şi ne poartă în odiseea lor pariziană în căutarea slujbei perfecte, a femeii prefecte şi a experienţei erotice ideale.
„Miller în cea mai bună formă a sa – vesel, licențios, exuberant.” (William S. Burroughs)
„La finalul acestei cărți pe care orice Inchiziție ar arde-o pe rug numai după ce va fi aprofundat cu asupra de măsură fiecare dintre revoltătoarele ei sugestii, întrebările legate de istoria literară (paternitatea textului, de pildă) sau cele generate de felurite angoase estetice (până unde poate merge scriitura pornache?) devin, în sine, ridicole.”
(Dan-Silviu Boerescu)
„Trăim într-un tărâm al fantomelor. Lumea e pe jumătate moartă înainte ca măcar să se fi născut. Oamenii se târăsc prin viață cu un picior în groapă și cu celălalt lovind încă în pântec... nu se maturizează niciodată, dar devin bătrâni din clipa în care scheaună primele proteste, când descoperă că sunt pe cont propriu... ”
(Henry Miller)
„Nu vreau să mor. Puțoii ăia care spun că în cinci sau cincizeci de ani sunt gata să se transforme în fantome... cum Dumnezeu poate un om să spună una ca asta? Sunt prea multe chestii de văzut, prea multe de făcut și, atât timp cât ești în viață, ar trebui să fie cumva imposibil să te saturi de acea fărâmă de conștiință...”
(Henry Miller)