Este o colecţie de antologii care încearcă, pentru întîia dată, o relectură pe genuri (poezie, proză, dramaturgie, eseu etc.) a fenomenului literar din Basarabia secolului al XX-lea.
Conceput în perspectivă axiologică şi cuprinzînd opere apărute între anii 1900 şi 2000, fiecare volum conţine un amplu studiu introductiv ce urmăreşte evoluţia genului respectiv, evidenţiind totodată autorii, operele şi tendinţele definitorii pentru contextul literar al perioadei. Elaborate de antologatori, prefeţele au ca pandant o postfaţă reflectînd acelaşi fenomen din punctul de vedere al unui lector profesionist din Ţară.
Pentru o mai bună orientare a cititorului, antologiile includ şi scurte note biobibliografice ale autorilor antologaţi.