O carte vie
Încă din copilărie am fost îndrumată să citesc întotdeauna numai cărți bune, fiindcă autorii pot îmbătrâni, dar cărțile lor – niciodată.
„Poteci spre ziua a șaptea” este una dintre acele cărți vii, care se vor regăsi cu siguranță și în biblioteca Celui de Sus, fiindcă prin proza pe care o scrie Vasilisk Donica încearcă să-l invite pe cititor la o întâlnire cu Divinitatea, încurajându-l să cultive credința, omenia, curajul și bunătatea.
Citindu-l, ai impresia că autorul, atunci când nu se roagă în genunchi, se roagă la masa de scris, de parcă și-ar dori ca rugăciunea lui să nu se evapore ori să nu se piardă, ci să rămână pe hârtie ca o mărturisire.
Iar, atâta timp cât se va scrie despre Dumnezeu și vor exista oameni ca Vasilisk Donica, oameni care scriu din nevoia de a-i face pe alții mai buni, sunt convinsă că neamul acesta nu se va pierde.
Doina DABIJA
Într-o lume în derivă, fără repere moral-spirituale, în care omul este scufundat în tenebrele propriului eu, tânărul prozator Vasilisk Donica este preocupat să descopere dimensiunea religioasă a ființei umane, pe nedrept considerată ultima pe lista de interese a cititorului de astăzi.
Povestirile scurte vin să spulbere iluzia omului că este singur, abandonat într-o societate aparent desacralizată, înlănțuită de umbre, disperări, dorințe obsesive, devoratoare și învață eul smerenia de a asculta cu atenție și cu răbdare vocea lui Dumnezeu.
Autorul încearcă să privească omul în contextul experiențelor, în care sacrul coboară peste frământările personajelor ca o pace sfântă, ce-i despovărează de frici inoculate de societate și le oferă noi percepții ale realității. Cartea poate construi poduri între eu și Dumnezeu, motiv pentru care încurajăm autorul să persevereze.
Nadejda IVANOV