Cartea de față ne prezintă o minunată poveste despre recunoștință, în care eroul, prin faptele
lui, ne încurajează să nu ne pierdem speranța în momente dificile ale vieții. Să credem și să
luptăm pentru visele noastre iar la final să fim recunoscători pentru succese. Chiar dacă acțiunea
se desfășoară iarna, mesajul transmis e actual în absolut orice zi sau moment al vieții fiecăruia
dintre noi, pentru că recunoștința și bunătatea nu au anotimp.
Mugur este dovada faptului că Dumnezeu ne trimite daruri în permanentă, pentru care noi
trebuie să fim recunoscători, și să le primim ca și binecuvântări, iar altele ca pe niște lecții
prețioase de viață.