Castigator al Premiului Pulitzer pentru non-fictiune in 1968, Will Durant este cunoscut pentru „povestile” sale erudite, prin care reuseste o inegalabila munca de popularizare a filosofiei si istoriei.
Povestea filosofiei este o descriere concisa si remarcabila a vietilor si ideilor unor mari filosofi – Platon, Aristotel, Bacon, Spinoza, Voltaire, Kant, Schopenhauer, Spencer, Nietzsche, Bergson, Croce, Russell, Santayana, James si Dewey. Aceasta carte este una dintre cele mai reusite introduceri in filozofie care exista, fiind un instrument de nelipsit pentru oricine care vrea sa se familiarizeze cu istoria si dezvoltarea ideilor filosofice in Occident.
Castigator al Premiului Pulitzer pentru non-fictiune in 1968, Will Durant este cunoscut pentru „povestile” sale erudite, prin care reuseste o inegalabila munca de popularizare a filosofiei si istoriei. Povestea filosofiei este o descriere concisa si remarcabila a vietilor si ideilor unor mari filosofi – Platon, Aristotel, Bacon, Spinoza, Voltaire, Kant, Schopenhauer, Spencer, Nietzsche, Bergson, Croce, Russell, Santayana, James si Dewey. Aceasta carte este una dintre cele mai reusite introduceri in filozofie care exista, fiind un instrument de nelipsit pentru oricine care vrea sa se familiarizeze cu istoria si dezvoltarea ideilor filosofice in Occident.
Aceasta carte nu este o istorie completa a filosofiei. Este o incercare de a umaniza cunoasterea centrand povestea gandirii speculative in jurul unor personalitati dominante. Unele figuri mai putin importante au fost omise pentru a avea la dispozitie mai mult spatiu pentru cele alese. Astfel se explica absenta semi-legendarilor presocratici, a stoicilor, epicureicilor, scolasticilor si a epistemologilor. Autorul crede ca epistemologia a acaparat filosofia moderna si, in linii mari, a distrus-o; spera ca, la un moment dat, studiul procesului cunoasterii sa devina ocupatia stiintei si a psihologiei, iar filosofia sa redevina inteleasa ca interpretarea sintetica a intregii experiente mai degraba decat o descriere analitica a modului si procesului experientei insesi.
In mijlocul stiintelor incununate si devenite importante ca nicicand altcandva, in fiecare zi apar noi religii, iar vechile superstitii si-au recapatat terenul pe care-l pierdusera. Omul comun s-a trezit fortat sa aleaga intre o preotime stiintifica, murmurand un pesimism ininteligibil, si o alta teologica, murmurand sperante de necrezut. In aceasta situatie, functia profesorului traditional a devenit clara: aceea de a media intre specialist si restul lumii, aceea de a invata limba specialistului – asa cum specialistul a invatat limba naturii, pentru se debarasa de barierele care exista intre cunoastere si nevoie – si de a gasi pentru noile adevaruri cuvinte cunoscute, pe care oricine sa le poata intelege.
Povestea a incercat sa se faca mai placuta asezonandu-se cu ceva umor, nu atat pentru ca intelepciunea nu e inteleapta daca alunga veselia, ci si pentru ca un strop de umor, nascandu-se dintr-o privire in perspectiva, este o ruda mai apropiata cu filosofia; fiecare este sufletul celeilalte. Dar acest lucru le-a parut insuportabil carturarilor; nimic nu pare a-i jigni mai rau decat o carte care zambeste. Reputatia de a avea umor este distrugatoare pentru filosofi si politicieni; Germania nu i-a putut ierta lui Schopenhauer povestea lui Unzelmann si numai francezii au fost in stare sa recunoasca profunzimea din spatele spiritului si sclipirilor lui Voltaire. -- Will Durant