Povestea furnicii

Criticul literar Vasile Coroban, plasând „Povestea furnicii” printre „capodoperele prozei contemporane”, o tălmăcea adecvat și în adâncime: „Apologul „Povestea furnicii” este încărcat de un deosebit sens, deoarece I. Druță pornește de la imaginile vii ale realității pentru a ajunge la idee, aceasta din urmă fiind încorporată în obiecte și gesturi. Efortul furnicii de a duce la furnicarul său o coajă de răsărită în timp ce semenele ei se ascund de ploaie capătă semnificația de simbol al muncii generoase, care nu ține seama de primejdii și greutăți. I. Druță face sensibil acest efort datorită faptului că descrie când în ton grav, când în ton umoristic senzațiile de oboseală și de durere ale micii vietăți. Spațiul epic al apologului, latura elevată a naturii se fac îndeosebi simțite prin faptul că furnica e o vietate dintre cele mai mici, iar stihiile naturii în comparație cu ea devin adevărate catastrofe cosmice.”