Mihail Drumeş, autorul cunoscutelor romane Invitaţie la vals, Scrisoarea de dragoste, Elevul Dima dintr-a şaptea, a fost şi un harnic editor, susţinând un amplu program de popularizare a unor cărţi destinate copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, făcând, în acelaşi timp, prelucrări din folclorul românesc, indian, arab, grec, german, danez, francez.
A repovestit capodopere literare aparţinând lui Goethe, Swift, Defoe, Twain ş.a. Şi, aşa cum ne-o demonstrează şi volumul de faţă, a întocmit relatări despre mari invenţii şi realizări, a scris povestiri inspirate despre viaţa unor celebri cutezători: Magellan, căpitanul Robert Scott, Jean Bart, legendarul erou al mărilor, Alfred Nobel – un mesager al păcii, despre „cuceritorii văzduhului” (Leonardo da Vinci, Francesco Lana, Fraţii Montgolfier, contele Zeppelin, Otto Lilienthal), despre Aurel Vlaicu, „primul zburător român” ş.a.
