Principii / Principles: Life and Work de Ray Dalio este exact genul acela de carte pe care o cauți mereu, dar o găsești de prea puține ori, pe rafturile librăriilor. O carte care îți propune perspective noi asupra vieții și din care ai cu siguranță ceva de învățat, fie că ești manager, și vrei să îți îmbunătățești strategia de business, fie că ești un individ oarecare și cauți să faci o schimbare pozitivă în viața ta.
Ray Dalio este unul dintre cei mai de succes antreprenori și investitori din lume, figurând în topul 100 al celor mai bogați oameni de pe planetă (potrivit revistei Forbes) și în topul 100, întocmit de revista Time, al celor mai influenți oameni din lume. Dalio este fondatorul companiei de investiții Bridgewater Associates, pe care, în decursul a 42 de ani a transformat-o dintr-o simplă firmă de apartament, în a cincea cea mai importantă companie privată din Statele Unite.
„Este important să ai principii clare deoarece îți vor afecta toate aspectele vieții, de mai multe ori pe zi.”
Ce îl face diferit pe Ray Dalio de ceilalți antreprenori ai lumii? Principiile sale, sau altfel spus, cultura unică pe care a creat-o - aceea a meritocrației ideilor bazată pe adevăr și transparență radicală și a luării deciziilor bazată pe cântărirea credibilității –, pe care el crede că majoritatea oamenilor și organizațiilor o pot folosi pentru a-și atinge mai bine scopurile.
Numit de către revista CIO „Steve Jobs al investițiilor” datorită faptului că principiile sale au schimbat radical domeniul investițiilor, Ray Dalio ne propune în cartea de față să descoperim care sunt principiile care l-au ghidat în business, dar și în viață. Motivația lui pentru scrierea acestei cărți, devenite în foarte scurt timp bestseller, a fost aceea că, după părerea lui, succesul său în afaceri nu s-a datorat faptului că ar fi avut el niște calități excepționale de businessman, ci tocmai acestor principii, pe care le detaliază pe parcursul cărții.