Conștientizând că suntem Fiinţa din spatele gândirii, liniştea din spatele zgomotului minţii, iubirea şi bucuria din spatele durerii, ajungem la libertate, salvare și iluminare. Prin aducerea prezentului în ceea ce simţim şi prin anularea identificării cu corpul-durere, ne transformăm experienţa. Anularea identificării cu gândirea înseamnă să devenim observatorii tăcuţi ai propriilor preocupări și comportamente, dar mai ales ai tiparelor repetitive de gândire şi ai rolurilor jucate de către ego. Eckhart Tolle (n. 16 februarie 1948) este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inspiraţi călăuzitori spirituali ai timpului nostru. S‑a născut în Germania, unde şi‑a petrecut primii 13 ani din viaţă. După ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetător şi îndrumător la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, în urma unei transformări spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvată şi viaţa i s‑a schimbat radical. Următorii ani şi i‑a dedicat înţelegerii, integrării şi aprofundării acestei transformări, care a marcat începutul unei pasionante experienţe spirituale. Eckhart Tolle nu s‑a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2021
Editura:
Editia:
a VII a
Tip copertă:
Hardcover
Nr Pag:
308
Colectie:
Traducatori:
Alexandra Bors
ISBN:
9786064410771
Dimensiuni: H: 20cm | l: 13cm
234.00
În stoc
Livrare in 2-3 zile lucratoare
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 400 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!