Raftul cu ultimele suflari

„Iarna lui ’89 am petrecut-o în faţa televizorului. Toate ţările transmiteau acelaşi lucru. O cameră. O masă. Un bărbat, o femeie. Geniul Carpaţilor şi Mama tuturor copiilor. Un bărbat cu o puşcă. Femeia ţipă. Ţipă din piele. Filmul se întrerupe. În momentul împuşcării, operatorului i s-a rupt filmul. Scena următoare. Lîngă un zid zac, morţi, bărbatul şi femeia. Am folosit emoţia ca să ies din locuinţa mamei, iar mătuşa a făcut cerere de cetăţenie. Fără paşaport nu mă întorc, spuse ea, ăia mă opresc acolo. De ce nu ne arată cum l-au împuşcat pe cizmar? Ăla cu siguranţă mai trăieşte, împuşcătura e trucată.”