Religia comunicarii

Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, având grijă ca omului să i se procure astfel întrebările (necesitățile vitale) și răspunsurile(modalitățile de satisfacere a acestor necesități). 98% dintre oameni s-au mulțumit cu acest model de comunicare și își consumă în continuare întreaga energie – fizică dar și mentală – pentru a parcurge ritualic, în fiecare zi, drumul de la nevoile de tot felul la împlinirea lor. 2%, însă, dintre oameni nu s-au mulțumit cu acest statut și, în ziua a șaptea, convențional considerată „liberă”, hărăzită de Creator odihnei și reflecției la ordinea divină a lucrurilor, au încercat să-l copieze pe Marele Comunicator și să i se substituie celui care, mai târziu, l-a avut ca avatar pe un anume Abraham Maslow. Clonele lui Dumnezeu, mereu tentate de „auto-actualizare”, au fost la început preoții, iar azi, la apogeul societății de consum, sunt oamenii de PR, care practică manipularea mistică a consumatorului. Și nu o fac oricum, ci folosindu-se de noua Filocalie, bazată pe credința în puterea imaginii și a mesajelor subliminale purtate de aceasta. „Să nu îți faci chip cioplit!” este o poruncă care poate fi citită exact pe dos acum, când „icoana” a devenit „icon”, iar o eventuală prăbușire a ierarhiei trebuințelor umane este percepută ca un semn al producerii ciclice a Apocalipsei (de la crahul din 1929 la criza „subprime” din 2008).