Volumul de față a încercat să aducă la suprafață, printr-o abordare contextualizată, bazată în mare măsură pe cercetarea de arhive a modului în care pe teritoriul României au apărut și și-au desfășurat activitatea rețelele clandestine comuniste, începând cu Revoluția rusă din 1917 și până la înăbușirea rebeliunii de la Tatar-Bunar (din toamna lui 1924) și, ulterior, scoaterea în afara legii a Partidului.
Cât de periculoase au fost rețelele clandestine comuniste, cum au fost organizate și care a fost impactul ciocnirii lor cu actorii puterii legitime (guvernanți, partidele parlamentare, Armată, servicii de informații, instanțele de judecată), dar și ce rol au jucat diferitele formațiuni care au avut în componența lor radicali de stânga, atrași de ideile revoluționare de la est, sunt doar câteva întrebări la care am încercat să găsesc posibile răspunsuri.