„«Oamenii trosnesc de bucurie când o zăresc», scrie Polina Cupcea în textul «Medic la sat. Scor 1:6», despre Elena Ivanschi, doctorița de familie care trebuie să se îngrijească de sănătatea și bolile a 5000 de trupuri și suflete. Cam același lucru îl pățește cititorul când dă peste reportajele și portretele Polinei, o jurnalistă teribilă, cu un scris limpede și drept-la-țintă și o atenție stăruitoare pentru partea invizibilă a lumii în care trăim. Polina știe să spună povești, știe să scrie la fel de bine și despre violență, și despre bunătate, știe să asculte. Avem nevoie de textele ei care scot la lumină o lume făcută din nedreptate și neputință, așa cum 5000 de trupuri și suflete au nevoie de un doctor bun.”(Luiza Vasili)
„Un reporter bun face două lucruri: în orice loc în care merge, stă, vede și ascultă. Iar apoi, după ce a strâns suficient material, transformă o poveste particulară într-una universală. Polina Cupcea nu doar că le face pe amândouă, dar lumea pe care alege s-o exploreze e a celor pe care societatea moldovenească a ales – din rea-voință ori din neputință – să-i abandoneze. Sunt oameni ce trăiesc de azi pe mâine, mame singure, femei-polițist, medici de țară, copii scăpați printre degetele sistemului. Însă Polina le redă demnitatea lăsându-i, timp de pagini întregi, să trăiască alături de noi și să ne vorbească. Gingășia cu care reporterul se uită la cei nevăzuți și îi ascultă pe cei neascultați e rară. Șansa de a avea o zi de mâine mai bună nu e doar a noastră, a celor mai privilegiați –e a tuturor, și reportajele Polinei ne reamintesc asta.” (Cristian Lupșa)