Sa le spui oamenilor care te citesc „asta e viata“ e un „act de vitejie“ atunci cind poezia nu se aduna din notele de subsol ale disecarii traumei, ci din muchiile ei mereu problematizante, lasind loc pentru relativitate, pentru buna masura a atentiei la echilibru, stil, „verva“ si „verb“, si pentru nuante. Debutul Andreei Catrina aduce in prim-plan acea poezie onesta, indeajuns de curajoasa ca sa nu tolereze – nici macar structural – etichete si -isme. Din vria ei, ca si din atent curatoriata ei acalmie va putea fi reconstituita o epoca a transgresarilor, confruntarilor, conflictelor si tranzitiilor.
Aceasta era arhiveaza nediscriminatoriu „probleme colective“ si „atent selectate probleme personale“, urgente si aminari, mari si mici intrebari. „cit e OK sa vorbesti despre depresie in poezie? dar despre iubire? dar despre noi?“ sint astfel de intrebari carora vocea proaspata si impetuoasa pe care Andreea Catrina o conduce (nu intotdeauna pur defensiv) in si prin text nu mai evita sa le raspunda. -- Olga STEFAN
Aveti in fata un mic manual al restituirii, al eliberarii de vocile care sustin o lume plina de impuneri si interdictii, al eliberarii de sentimentul ca dorinta e o inadecvare, de fermitatea selfharming, de confuzia emotionala si de propriile limite. Si un mic indreptar liric: invatam impreuna cu Andreea cum sa ne lasam absolviti de starile de depersonalizare, de modurile disfunctionale in care conjuram relatii toxice, de tacerile mamei si defazarile tatalui, de metehnele transgenerationale. Doar iubirea adevarata poate inlesni aceasta tranzactie/tranzitie sufleteasca, doar prin ea putem ajunge la o relatie sanatoasa si hranitoare, la tihna si certitudinea fericirii domestice. Iar la final, fericirea simpla e facuta sa dainuie prin aparitia in carne si oase a unei noi fiinte: E. Si a acestei carti. -- Andrei DÓSA