Smaranda și cei șapte prieteni ai săi – piticul Ninocuntalabrius, hamsterii Cibi și Bici, atotputernicul Gotto, broscuța–regină Orsa și foarte abilul lilicuc, care, atunci când e necesar, se poate transforma într-o mie de lilicuci și invers – au o misiune importantă, să salveze planeta Terra (la început divizată în planetuțele Terr și Ra) de sufocare. Distrugerea planetei e în planul odiosului personaj Putinka, care a obținut, prin înșelăciune, pandantivul puterii.
Doar că planul său diabolic e dejucat de cei opt prieteni, care reușesc să treacă cu succes peste toate obstacolele și primejdiile ce apar în calea lor și să salveze lumea de pieire, aducând liniștea, bunăstarea și pacea.
Cartea “Smaranda și cei șapte prieteni ai săi salvând lumea de Putinka”, semnată de Angela Aramă, este o poveste antrenantă, cu multe aventuri și situații neprevăzute, scrisă cu dexteritate și umor, pe care o pot citi atât copiii, cât și maturii, care neapărat vor găsi corespondențe în realitatea imediată.
Atât doar că în poveste binele învinge răul, ceea ce ne-am dori să se întâmple și în viața noastră de toate zilele.