Hainele cele noi ale cărților se țes din cuvinte, iar ilustrațiile devin la rându-le poveste. Personajele dau viață narațiunii și rămân întipărite în mentalul colectiv, oferindu-se ca exemple sau contraexemple. Am citit povești cu zâne și vrăjitoare, cu prinți și prințese, cu pisici sau fire de nisip. Dar a venit și vremea șosetelor să se aventureze în pădurea narativă. Sub supravegherea atentă a lui Ion Andrei Puican, acestea vor defila pe scena de lectură în episodul intitulat „Șosete colorate de purtat tot timpul”.
Obiectele vestimentare se remarcă prin diversitate și amintesc cititorului de fiecare moment al zilei: șosetele de dimineață, de prânz și de seară ocupă locuri de cinste în parada multicoloră. Printre ele se ițesc, mai timide sau mai cutezătoare, șosetele ordonate, cele prietenoase, șosetele de încredere și cele de plimbare, șosetele creative sau cele care iartă. Mai mult decât atât,îmbrăcămintea care acoperă piciorul poate fi purtată în fel și chip: cu pantofi, în ghete, afară sau în casă.
Metaforice sau pragmatice, șosetele înșirate de Ion A. Puican devin subiectul unei cărți ludice, cu înrâuriri pedagogice. Poeziile își transgresează scopul deghizat în țesătura amuzantului, devenind veritabile lecții despre virtuți și bună-cuviință. Însuși titlul anticipează trăsătura tematicăprin asocierea personajului central cu cei doi determinanți: „colorate” și „de purtat tot timpul”. Alăturarea termenilor revelează în mod original o punere în scenă a unei spectacol cu miză moralizatoare: virtuțile nu doar că definesc personalitatea purtătorului și-i oferă acestuia autenticitate, dar îl și responsabilizează, motivându-l la purtarea continuă.
Sub pecetea analogiei cu șosetele, calitățile pot fi îmbrăcate de oricine – adulți sau copii. Pe de altă parte, ele devin prilejinsuflării unor valori fundamentale și al conturării unor sfaturi prețioase despre raportarea la viață: a purta șosete înseamnă a te ancora într-un sistem axiologic care-ți conferă putere și-ți creează impresia că poți realiza orice.