Moartea părinţilor trezeşte în Margarita Kostenko amintiri de mult reprimate despre istoria tulburătoare a familiei. În casa părintească regăseşte, între filele unui jurnal, fotografia de grup a unor gardieni stând lângă o groapă comună din lagărul de la Treblinka, cu tatăl ei în mijlocul lor. Revoltată, Margarita simte nevoia acută să afle întregul adevăr despre părintele ei, iar căutările o aruncă într-un infern emoţional: cum mai poate să respecte a cincea poruncă biblică? De ce au păstrat părinţii fotografia? De ce mama nu i-a părăsit tatăl? Justificările fostului călău de la Treblinka, consemnate în jurnal, şi confesiunile soţiei din paginile aceluiaşi jurnal, scrise după moartea soţului, compun o imagine amestecată a Holocaustului, cu personaje în aceeaşi măsură dezumanizate şi pline de compasiune, cu poveşti de dragoste neverosimile şi victime pentru care supravieţuirea devine un blestem.
Lilia CALANCEA s-a născut pe 13 septembrie 1977 la Străşeni, Republica Moldova. A absolvit Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chişinău (1997) şi Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (2002). A urmat un master la Institutul European de Înalte Studii Internaţionale din Nisa, Franţa (2003), apoi un master în traducere la Institutul Superior pentru Traducători şi Interpreţi din Bruxelles, Belgia (2004). Stabilită la Bruxelles din 2003. Membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A publicat romanele Regina nopţii (Pontos, 2014) şi Sub Constelaţia Lyrei (Arc, 2017) şi volumul de schiţe şi povestiri Bocete de nuntă (Arc, 2019), care a fost nominalizat în 2019 pentru premiile literare ale Uniunii Scriitorilor din Moldova, categoria proză scurtă. Romanul Sunt oare un călău? (ediţia I, Polirom, 2022) a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2022, Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei (ediţia 2022) şi Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi (ediţia 2023).