”Cândva prin 2007, un şarpe de îndoială s-a strecurat târâş în info-paradisul meu. Am început să bag de seamă că internetul exercita asupra mea o influenţă mult mai puternică şi mai complexă decât o făcuse vreodată vechiul meu PC. Nu era doar faptul că stăteam atât de mult timp cu ochii ațintiți la un monitor. Nu era doar faptul că atât de multe dintre obiceiurile şi rutinele mele se schimbau pe măsură ce deveneam tot mai deprins cu, şi tot mai dependent de, site-urile şi serviciile de pe net. Chiar felul în care funcţiona creierul meu părea să se schimbe.
Atunci a început să mă preocupe incapacitatea mea de-a da atenţie unui lucru mai mult de câteva minute. La început am socotit că problema era un simptom de atrofiere a minţii la vârsta mijlocie. Însă creierul meu, mi-am dat seama, nu doar o lua razna. Era flămând. Cerea să fie hrănit aşa cum îl hrănea internetul – şi cu cât înghiţea mai multă hrană, cu atât foamea sporea. Chiar şi atunci când nu eram lângă un computer, tânjeam să-mi verific mailul, să dau clic pe diverse linkuri, să fac ceva googling. Voiam să fiu conectat.” Nicholas Carr