NIMIC NU SE UITĂ. TOTUL SE RESCRIE.
„O călătorie până la marginea a ceea ce numai un romancier poate vedea și spune.” – Milan Kundera
În Terra Nostra, Carlos Fuentes reimaginează o parte din istoria lumii hispanice în acord cu propriul său crez estetic: „pentru a vedea mai limpede istoria (…). A fi scufundați în istorie, pierduți în labirinturile sale, fără a cunoaște ieșirile, înseamnă, pur și simplu, a fi victimele ei”.
La Paris, pe 14 iulie 1999, fantasticul irupe în cotidian: tânărul Polo Febo cade în apele tulburi ale Senei, iar la secole distanță, pe țărmul de la Capul Dezastrelor, în Spania secolului al XVI-lea, un naufragiat cu aceeași înfățișare este condus spre Escorialul lui Felipe al II-lea – un vis febril despre eternitate. Dinspre America precolumbiană, lumea nouă recent descoperită – sau poate încă doar visată – sosește un călător care vorbește despre cosmologiile indigene și despre o altă viziune asupra vieții, morții și renașterii.
Cel de-al treilea care ajunge la curtea regelui, identic la chip cu ceilalți doi, este un cavaler legendar – fantasma pasiunii sfidătoare.
Romanul devine în felul acesta reprezentarea unei geografii mentale în care visul, realitatea, ficțiunea, documentul istoric și arhitectura formează un continuum interpretativ.
„Totul era semn, iar direcțiile erau atâtea… Nu ar fi ajuns o viață ca să urmezi această rețea de căi încrucișate.”