Maestrul recunoscut al comediei și una dintre cele mai sclipitoare minţi ale epocii noastre, Terry Eagleton este un filosof, critic şi teoretician literar britanic. S-a născut în 1943, în Salford, Marea Britanie, într-o familie de irlandezi catolici. Şi-a făcut studiile la Trinity College şi la Jesus College, Cambridge. A început să predea la University of Oxford şi, în calitate de visiting-professor, la Cornell University, Duke University, Iowa University, Melbourne University, Yale University şi la Trinity College, Dublin. Deţine titlul de Distinguished Professor of English Literature la Lancaster University. Este autorul a peste patruzeci de lucrări de teorie literară, postmodernism, politică, ideologie și religie, care au avut un succes fantastic în întreaga lume.
A N I M A L E L E N U R Â D . D O A R O A M E N I I R Â D Ș I ,
P A R A D O X A L , U N E O R I R Â D A N I M A L I C .
Interogație șireată, răspuns isteț, argument spiritual, aluzie subtilă, obiecție abilă, ripostă inteligentă, ironie tăioasă, hiperbolă solidă, metaforă uluitoare, sinceritate obraznică, nonsens revoltător, mimetism voit inocent ori prefăcută naivitate sau, într-un cuvânt, umor. Atât de versatil și multiform.
Vesel, sarcastic, viclean, răgușit, binevoitor, răutăcios, batjocoritor, disprețuitor, nervos, ușurat, cinic, înțelegător, satisfăcut, lasciv, neîncrezător, jenat, isteric, compătimitor, jucăuș, șocat, agresiv ori sardonic: totul despre râs. Un strigăt incoerent și exploziv, la limita dintre cultură și natură.
Radios, afectat, insinuant, viclean sau prostesc. Adică zâmbet. La fel ca dansul, tot un limbaj al corpului, între armonie și ostilitate.
Idei strălucite și șarje inteligente, un studiu asupra umorului ca formă ușor cinică și subversivă de superioritate asupra celorlalți, de la Aristotel la Toma d’Aquino până la Hobbes, Freud și Bahtin.
Nenumărate studii dedicate umorului încep prin a recunoaște rușinat că să analizezi o glumă echivalează cu uciderea ei. De fapt, nu este adevărat. Drept este că, dacă urmărești să stârnești râsul, nu-i înțelept să glumești și simultan să-ți diseci gluma, la fel cum se spune că unii președinți americani erau incapabili să meargă și să-și mestece guma în același timp.
Copiii zâmbesc aproape de îndată ce se nasc, dar încep să râdă abia în cea de-a treia sau a patra lună, poate pentru că este nevoie și de antrenarea minții.
Pentru Freud, gluma este o escroacă abilă cu două fețe, slugă la doi stăpâni. Trebuie să se încline în fața autorității supraeului și în același timp să promoveze asiduu interesele inconștientului.