În iulie 2022, doi răufăcători sunt pe punctul să jefuiască un mare magazin de bijuterii din Geneva. Dar jaful este departe de-a fi un simplu fapt divers. Cu 20 de zile înainte, într-un cartier de lux de pe malul lacului Léman, Sophie Braun se pregătea să sărbătorească 40 de ani. Stătea împreună cu familia într-o vilă superbă lângă pădure și viața îi surâdea.
Însă lumea idilică începe să se clatine. Soțul ei este încurcat în micile lui aranjamente. Vecinul lor, un polițist cu reputație impecabilă, e fascinat până la obsesie de ea și o spionează în momente intime. Iar un vagabond misterios îi oferă un cadou care o va bulversa. Va fi nevoie de multe călătorii în trecut, departe de Geneva, pentru a ajunge la originea acestei intrigi diabolice, din care nimeni nu scapă nevătămat. Nici măcar cititorul.
Cu Un animal sălbatic, Dicker semnează un polar dublat de un thriller psihologic care îți taie răsuflarea și care amintește de ce, de la Adevărul despre cazul Harry Quebert, autorul a devenit un fenomen editorial în întreaga lume, cu peste 20 de milioane de cititori.