Visinul

„În ceea ce scria se alinia la marea literatură a lumii. Eroii lui – contemporanii noștri, consângeni din sate basarabene – au gesturi de Don Quijote, îngândurări de Madame Bovary, frământări de Macbeth. Stilul lui e o intercalare de Faulkner, Zweig, Sadoveanu, Galsworthy – zeii tinereții noastre. Cartea lui de povestiri Bulboana ielelor (1980) a fost un eveniment. O asemănam cu un fluviu, autorul lăsându-se dus de meandrele narațiunii, ca un călător pe un vas în derivă, care nu știe la care mal îl va duce.” (Nicolae Dabija)
„Multă lume îl cunoștea ca pe un cititor avid cu o bibliotecă în expansiune continuă. Enciclopediile, romanele, biografiile i-au acaparat pereții biroului, apoi podeaua, după care și-au continuat ofensiva în dormitor. Citea câte 10-15 cărți în paralel. Avea o slăbiciune pentru Olga Tokarczuk și Kazuo Ishiguro, dar și pentru Marcus Aurelius. A primit în dar de la Ana un semn de carte lucrat manual, adus dintr-o călătorie în Peru. «O bijuterie pe care azi n-o schimb nici pe un palat de cleștar», scria el despre acest cadou. «Când reveneam acasă, primul lucru pe care-l făceam era să intru în camera lui, să văd ce carte citește și
unde s-a parcat semnul», râde Ana.” (Revista DOR)