Durata aprox.: 55 min
Lectura: Cosmin Sofran
Percepţiile şi credinţele sunt stări subconştiente de a fi. Acestea încep cu gânduri şi senzaţii pe care le gândiţi şi le simţiţi iar şi iar, până când, în cele din urmă ele devin obişnuite sau automate, moment în care ele formează o atitudine. Atitudinile întrepătrunse devin credinţe, iar credinţele înrudite întrepătrunse devin percepţii. Odată cu trecerea timpului, această redundanţă creează o perspectivă asupra lumii şi asupra propriei persoane, în mare măsură la nivel subconştient. Ea vă afectează relaţiile, comportamentele şi realmente totul în viață.
Pentru ca efectele meditaţiei să îşi atingă scopul, este necesară schimbarea felului de a fi. Astfel, corpul vostru poate reacţiona la o nouă minte. Schimbarea stării de a fi începe cu schimbarea gândurilor voastre. Datorită proporțiilor impresionante ale creierului anterior (prozencefalul), printre privilegiile condiției umane se numără capacitatea noastră de a ne transforma gândurile în fapte mai reale decât orice altceva, acesta fiind întocmai modul de funcţionare al efectului placebo.