Deşi cele două volume-fanion ale lui Grigore Băjenaru au fost reeditate după 1990 (ultima oară în 2008), nu cred că putem vorbi despre o receptare postcomunistă a lor. Abia prezenta ediție le va repune realmente în relație cu publicul larg, căruia de fapt i se şi adresează. Iar acesta se vor împărți probabil în două mari categorii; de o parte nostalgicii vârstnici şi maturi care vor reciti (a câta oară?) evocările liceului interbelic, de cealaltă – adolescenții şi tinerii care vor descoperi pentru prima dată o lume dispărută, vintage sau retro. Nu-mi fac însă griji: cărțile „au suflet” şi vor fi parcurse, azi ca şi ieri, cu aceeaşi curiozitate şi plăcere. Ele îşi delectează cititorii şi, delectându-i, îi învață să se apropie de literatură şi de umanioare, să devină oameni întregi şi, dacă se poate, mai buni. Credeți că e puțin?
Paul CERNAT