Însemnările autobiografice ale profesorului Tudor Cozari, un împătimit biolog moldovean, care a reușit să transmită și cititorilor săi fascinația pentru miracolul viului într-o multitudine de lucrări enciclopedice, comportă un interes aparte pentru valoarea sa antropologică, dată de reperele unui destin dinamic, într-un spațiu „încremenit” (I. Fruntașu), așa cum este percepută Basarabia. Oamenii acestui loc, aflat la răscruce de imperii și mentalități, sunt adevărații purtători ai istoriei și legendele vii, rescrise iar și iar, ale devenirii noastre.
Performanța științifică mondială, avansul tehnologic și libertatea scriiturii literare de astăzi contextualizează oarecum așteptări superioare în raport cu astfel de demersuri. Surpriza acestei cărți, însă, este integrarea, într-un destin complex, marcat de condiția precară a omului nostru istoric, a înaltelor aspirații și provocări ale cunoașterii. Protagonistul basarabean este confruntat, spre deosebire de predecesorul Darwin, venind dintr-o altă dimensiune culturală și materială (savantul englez nu s-a preocupat nicio zi de câștigarea propriei existențe), cu alte date existențiale, vădit dezavantajoase științei, într-un secol ulterior, într-o istorie parcă inversă, care, în acest capăt de lume, o ia oarecum
înapoi. Însă drumul unui copil semiorfan din părinți neșcoliți, dintr-o Moldovă vitregită, spre viața de universitar cu stagii de predare în mari catedre europene replantează speranțele noastre în bine, în contextul unui prezent parcă mai incert decât oricând, înfundat de pandemie, iarăși război și lipsa generală de orizont.