Și e adevărat că vechea dragoste nu moare niciodată? În al cincilea său roman feelgood, Gloria, Åsa Hellberg scrie o poveste frumoasă despre iertare, împăcare și acceptarea propriul tău trecut.
Gloria, celebră primadonă a Operei Regale din Stockholm, nu a putut să îl uite niciodată pe Dominic, marea ei dragoste, pe care l-a iubit fără rezerve și după despărțire, când ea s-a hotărât să își creeze o seducătoare imagine de femeie fatală. Deși a încercat din toate puterile să îl evite, în ziua în care amândoi au primit rolurile principale din noul spectacol cu opera Carmen, au fost nevoiți să ajungă unul în brațele celuilalt, ceea ce le-a tulburat cu totul echilibrul consimțit. Pentru că și Dominic încercase zadarnic să o uite, și își dorea din toată ființa lui să o recâștige.
Dar admiratorii lui Gloria sunt atât de mulți, iar ea este hotărâtă să nu-i cedeze lui Dominic. Pentru început.
În același timp, în viața surorii ei mai mici, Agnes, intervin o serie de întâmplări dramatice, care o apropie de ea într-un plan afectiv mai profund. Împreună, încep să cerceteze trecutul nebulos al familiei și încearcă să găsească explicația disfuncționalității acesteia.
Deși Gloria este în primul rând un roman feelgood, cu limbajul caracteristic, vesel și umoristic și cu reflecții filozofice clar marcate ale acestui gen, el are totuși și zone întunecate. Povestirea, dominată de un ton grav și de o problematică de importanță vitală, se echilibrează când Gloria și Agnes găsesc răspunsurile la întrebările care le-au marcat copilăria, despre dragostea părtinitoare a părinților pentru ele, despre nedreptățile economice ale vieții sau despre greutățile de a gestiona marile dezamăgiri.