Produse
Produse
    • Total lei Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      ×

      Folosește codul PRINTESAURBANA15 și ai 15% reducere la întreaga colecție RĂSPUNDEL ISTEȚEL!

      Hotul de arta

      Hotul de arta

      0.0 / 10 ( 0 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2023
      Tip copertă:
      Hardcover
      Nr Pag:
      232
      Traducatori:
      Simina Balasoiu
      ISBN:
      9786306522248
      Dimensiuni: H: 21cm | l: 13cm
      Adaugă în coș
      343.00
      La comandă
      Livrare in 4-6 săptămâni
      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 400 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      S-ar putea să-ți placă și:
      Descriere

      Două miliarde de dolari. Atât valorează obiectele de artă pe care le-a furat. Dintr-o dependență stranie, cu o perseverență neînduplecată. Connaisseur rafinat sau vandal?


      Stéphane Breitwieser, un tânăr cu alură victoriană și aer de gentleman, este cel mai prolific hoț de lucrări de artă al tuturor timpurilor. Nu a furat ca să câștige bani, ci doar ca să elibereze arta. Întotdeauna la lumina zilei, din muzee uriașe sau mărunte, din castele sau case memoriale, numai în timpul programului, discret, silențios, sub ochii agenților de securitate, singur sau asistat de prietena lui, doar cu un briceag elvețian mânuit cu iscusință, fără să distrugă nimic, fără urme, fără remușcări. Și fără să fie prins, timp de șase ani.

      Cranach, Bruegel, Boucher, Watteau, Goyen, Dürer – atât de mulți, încât cele două camere păreau un uriaș vârtej de culori, amplificat de strălucirea fildeșului, adăugat la sclipirea argintului, înmulțit cu puterea aurului. Picturi în ulei, în principal din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, rea­lizate de maeștri ai stilurilor Renașterii târzii și Barocului timpuriu, cu detalii savuroase și pline de mișcare și viață. Portrete, peisaje, peisaje marine, natură moartă, alegorii, scene rustice, scene bucolice. Expuse de la podea până la tavan, de la stânga la dreapta, dintr-o cameră în alta. Aranjate tematic, geografic sau după capriciul de moment.

      Un iconostas din lemn, un platou de alamă, o cutie a milei, un vitraliu. Borcane de farmacie și plăci de jocuri de socie­tate din alte timpuri. Un alt grup de sculpturi din fildeș. O vioară, un corn, un flaut, o trompetă. Alte piese erau stivuite pe fotolii, sprijinite de pereți, în echilibru pe pervazuri, îngrămădite pe mormane de haine, strecurate sub pat și dosite în dulap. Ceasuri de mână, tapiserii, halbe, pistoale cu cremene, cărți legate manual și mai multe statuete din fildeș. Un coif de cavaler medieval, o statuie din lemn a Fecioarei Maria, un ceas de masă cu pietre prețioase, o carte de rugăciuni ilustrată, din Evul Mediu.

      Platouri din porțelan, boluri, potire, cupe, o splendidă corabie de război – extravagantă, din argint masiv – arme medievale, un coif de cavaler, două vaze Gallé, șase ceasuri de buzunar din aur, o clepsidră, alt ceas de masă, sculpturi în lemn, piese de ceramică, un tablou în ulei pictat pe foiță de cupru și nenumărate piese din fildeș, printre care o uluitoare sculptură: Adam și Eva.

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.
      Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflați mai multe.