Roman în patru părţi. Întors la Sankt Petersburg după un lung tratament la un sanatoriu din Elveţia, prinţul Lev Nikolaevici Mîşkin este luat în rîs de înalta societatea a oraşului, care îl socoteşte sărac cu duhul. Mîşkin se poartă mereu cu o sinceritate stîngace, luată de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. În puritatea lui, Mîşkin se simte atras, din motive diferite, de două femei de situaţii opuse: Aglaia Ivanovna, femeia „cinstită”, de familie bună, de care e îndrăgostit, şi Nastasia Filippovna, femeia „compromisă”, de care prinţul se simte legat poate chiar mai profund, prin compasiunea pe care i-o inspiră. Idiotul este romanul unei perpetue surprize, al nehotărîrii şi al reacţiei convulsive a umanului faţă de faptele unei societăţi violente care, în lipsa raţiunii, se conduce după instinct şi patimi.
Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanţi şi mai influenţi scriitori ai lumii, s-a născut la Moscova. După moartea mamei, a plecat împreună cu fratele său la Sankt Petersburg, pentru a urma cursurile Academiei Tehnice Militare, pe care a absolvit-o cu brio, în ciuda puternicei sale înclinaţii pentru literatură. În 1846, după o serie de încercări literare lipsite de succes, a publicat romanul epistolar Oameni sărmani, atrăgînd imediat atenţia criticilor, care au văzut în el un nou Gogol. I-au urmat la scurt timp microromanele Nopţi albe (1848) şi Netoşka Nezvanova (1849), care i-au confirmat talentul şi i-au adus recunoaşterea literară. A început apoi să scrie masiv, publicînd mai întîi romanul Amintiri din casa morţilor (1861-1862) şi concepînd seria marilor capodopere, în care se înscriu romanele Crimă şi pedeapsă (1866), Idiotul (1868-1869), Demonii (1871-1872), Adolescentul (1875) şi Fraţii Karamazov (1879-1880).