Cartea „ÎNDOIALA” de Sabina Semeniuc și Igor Guzun îmbină non-ficțiunea și respirația lirică, așa cum se împletesc aici cele două priviri ale generațiilor diferite asupra aceleași lumi.
„Ei, copiii noștri, știu diferența dintre teaser, trailer, spoiler și sequel, iar noi ne emoționăm de la asta atât de tare încât abia dacă putem să le spunem că ei sunt gen awesome…”
„Ei, părinții noștri, au prins iernile când zăpada era cât gardul, iar ei mergeau în cete de colindători astfel încât să reușească înaintea celorlalți să-și colinde rudele și vecinii, că altfel cine știe dacă gospodarilor le mai rămâneau covrigi și crăciunei pentru fiecare…”
Cartea „ÎNDOIALA” este editată de „URMA ta” cu sprijinul oferit de SATUL GERMAN. „ACASA e aici.– locul unde vrei să trăiești, să îți realizezi visurile și să-ți vezi copiii crescând”.
…Când totul este pus la îndoială, există totuși oameni, lucruri, locuri și stări care îți dau siguranță, iar cartea aceasta le conține pe multe dintre acestea.