„Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise.
Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa românească, Munca sau Contimporanul, am frecventat întâlniri socialiste şi am pledat cauza celor mulţi şi amărâţi. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăieşte îi influenţează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendinţele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale şi spirituale care să servească umanitatea, să înalţe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioşeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viaţă care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor.
Poate că arta nu e aşa de deterministă şi de pozitivistă cum cred unii, poate că ea nu trebuie pusă neapărat în slujba poporului precum ajutoarele sociale pentru nevoiaşi, ea e în esenţă o activitate imaginativă, iar imaginaţia a fost mereu desprinsă în mare parte de realitate. Tristeţe în artă, da, dar nu pesimism. Spirit şi ideal în artă, da, dar nu o metafizică total separată de lume. Imagini şi formule frumoase în artă, da, dar nu obscuritate şi frumuseţe de dragul frumuseţii.”