Chef Joseph Hadad traieste si respira prin arta culinara, considerat un artist absolut în pregătirea unor preparate senzaționale.
Povestea sa de viața e impresionantă, marcată de experiențe extraordinare care l-au adus la nivelul de azi. Chef Joseph Hadad s-a născut pe 7 decembrie 1959 în Ierusalim, intr-o familie cu tradiție în gastonomie, cu mama de origine marocană și tatăl tunisian. Vocația pentru arta culinară apare în adolescență, când tatăl său, bucătar pe un vas de croazieră, îl trimite pe tânărul Joseph, pentru 3 ani, la Școala de Bucătari din Haifa. La vârsta 19 ani, după ce termină școala, este încorporat în armată pentru următorii 3 ani. După stagiul militar, Joseph este angajat la Dan Carmel Hotel ca ajutor de bucătar. Cu o dorință extraordinară de a învăța mai mult,se mută după 3 ani ca Chef Garde-Manger la Jordan River Hotel, un hotel de 450 camere din Tiberias, pentru ca în 1989 să fie promovat ca Executive Chef la faimosul King David Hotel din Ierusalim. În decursul timpului, Joseph se dedică exclusiv pasiunii de a găti, talentul său fiind remarcat deopotrivă de colegi și de clienți în diverse locații faimoase din întreaga lume: Kempinski Hotel în Germania, Ritz-Carlton Hotel în Boston, Savoy Hotel în Londra, Restaurantele Michelin în Paris și multe altele. Joseph deține secretele a peste 2000 de rețete sofisticate și ca star al bucătăriei internaționale a avut oportunitatea să creeze adevărate show-uri culinare pentru o serie de celebrități mondiale.
„Eu m-am născut în oală, în bucătărie. Asta e viaţa mea, nu vreau să fac nimic altceva, e nebunia mea. Și tata e la fel de nebun ca mine. Are 85 de ani. Când mă duc acasă și-mi face el chiftele, nimic nu se compară cu ele. Eu fac multe dintre reţetele lui, dar chifteaua tot lui îi iese mai bine.” [...] „Da, așa a-nceput totul. La noi acasă, găteau ambii părinții. Tata a fost bucătar pe vas, iar mama era și ea o bucătăreasă extraordinară. Tata e din Tunisia, mama, din Maroc. Sunt culturi diferite, bucătării diferite. De la 14 ani am știut că asta o să fac, nu se putea altceva. La 12 ani, am intrat în bucătărie și am început să gătesc cu tata. Până atunci am fost doar calfă: curățam, spălam, tocam. Știi cum era la noi? Mama făcea o oală de mâncare și salate și aia era tot. Cine nu voia să mănânce nu mânca, nu i se făcea altceva. E o chestiune de respect. Și eu, dacă văd că se-aruncă frunzele de salată la gunoi, îmi intră sânge-n cap, cum să zic, mă doare. Ca pe orice om căruia nu-i este respectată munca, arta. Pe noi, părinții ne-au învățat să respectăm. La noi, nu se arunca mâncarea. Aici vorbim despre educație, nu despre sărăcie sau bogăție.“ - fragmente dintr-un interviu din anul 2016