Cum știi dacă te afli într-o relație toxică sau nu? Ai idee care sunt miturile iubirii romantice și cum îți afectează ele viața de cuplu și bunăstarea psihică? Relațiile erotice nu au fost niciodată ușor de navigat, cu atât mai mult acum, când mediul online ne asaltează cu tot felul de provocări și tentații, aplicații unde putem urmări activitatea partenerului și rețele de socializare cu reguli și coduri de comunicare proprii. Nu te naști cu aceste cunoștințe și nici nu se predau la școală. De aceea, un ghid care să te ajute să dezvolți și să menții o relație de cuplu sănătoasă este mai util ca oricând.
Ce are inedit această carte și o va situa, cu siguranță, în topul preferințelor tinerilor, sunt extrasele din conversații de pe WhatsApp. Sunt conversații pe care le poate avea oricine cu persoana iubită, și din care poți învăța, analizându-le, care sunt indiciile de toxicitate, cum se simte persoana-țintă și ce poți face pentru a crea un climat de cuplu sănătos.
