Cititorul ideal nu există, ştiu prea bine, dar mai ştiu şi că mă va bîntui mereu obsesia de a deveni un cititor ideal. Ca martor-însoţitor în labirintul bibliotecii, jurnalul mi-e de mare ajutor; nu-l pot abandona, m-aş rătăci. Unii oameni s-au născut pentru a scrie cărţi, eu poate doar pentru a le arăta, în aceste pagini, cît le sînt de recunoscător; şi dacă voi deprinde, peste ani, cîte ceva din meşteşugul lor, voi înţelege atunci că iubirea mea nu a rămas neîmpărtăşită.
Şi de fapt ce vreau? Să cunosc bine toate cărţile mari ale lumii. Nu e puţin lucru, dar îmi place, deci nu-i greu. Altceva? Să scriu. Aici nu mai ştiu, dar lucrurile mai vin şi de la sine cînd eşti bine plasat. Trebuie să-mi găsesc locul ideal… Celui ce-şi îngrijeşte zi de zi, cu trudă şi bucurie, grădina, nu i se refuză nici roadele. E ceva firesc.
Acest volum continuă Jurnalul unui cititor (Humanitas, 2011, cu un cuvînt înainte de Gabriel Liiceanu).