Lama Lama se bucură fiindcă a venit Paștele. A primit o mulțime de dulciuri și abia așteaptă să înceapă căutarea ouălor ascunse de părinți. Numai că micuțul și prietenii săi descoperă destul de repede că nu toate ouăle din grădină sunt de ciocolată. Unele prind viață chiar sub ochii lor, dând la iveală niște puișori drăgălași.
Recomandarea editorului:
Niciuna dintre aventurile micului Lama nu e lipsită de peripeții și descoperiri, toate învățându-l lucruri noi despre lume. Lama descoperă că Paștele nu e doar o sărbătoare a învierii lui Hristos, ci și a întregii naturi, și că primăvara sosește mereu cu noi bucurii pentru toate viețuitoarele.
Legături cu programa școlară pentru învățământul preșcolar:
- Care este semnificația Paștelui.
- Descrierea obiceiurilor de Paște specifice fiecărei familii și culturi.
- Care sunt semnele venirii primăverii și ce se întâmplă cu plantele și animalele în acest anotimp.
- Dezvoltarea capacității de a înțelege un text în versuri citit de un adult.
- Dezvoltarea capacității de a memora versuri și rime ușoare.