Un compendiu fascinant al vieții politice și al sistemului politic american
Acest volum-eveniment reunește portretele neretușate ale celor 46 de președinți americani din ultimii 230 de ani, de la George Washington la Joe Biden.
Eseurile strălucite dedicate președinților americani dezvăluie informații–cheie despre destinul Statelor Unite ale Americii ca superputere mondială și despre războaiele interne sau despre conflictele internaționale în care s-au implicat. De asemenea, nu lipsesc analize ale scandalurilor care au ținut primele pagini ale ziarelor, precum Watergate sau Monca Lewinsky, ori descrieri ale momentelor care au marcat istoria omenirii, precum 11 septembrie 2001. Problema sclaviei este expusă pe larg, de la modul în care a dominat deciziile politicii interne până în 1865, la consecințele pe termen lung, resimțite și în zilele noastre. Practic, urmărind parcursul Americii de la o colonie britanică la marea putere mondială de astăzi, vei căpăta o viziune revelatoare asupra evoluției întregii lumi în ultimii 200 de ani.
Portretele președinților americani cuprind atât caracterizări inedite și detalii despre viața personală, cât și repere esențiale privind activitatea lor în politica internă și externă, raportarea la sistemul juridic și la Constituție, colaborarea cu membrii Congresului, impactul asupra vieții cetățenilor. Parcă scrise pentru a răspunde curiozităților aprinse ale cititorilor, expunerile sunt presărate cu picanterii și cu detalii mai puțin cunoscute de publicul larg, dar la fel de valoroase, care au puterea de a dărâma mituri și de a schimba percepții.
Autorul și comentatorul politic britanic Iain Dale a reunit o serie de istorici, politicieni, jurnaliști și academicieni, propunându-le să scrie într-un mod atractiv povestea reală a câte unui președinte american și încurajându-i să își exprime propriile opinii. Nu au fost aleși întâmplător, ci a căutat ca autorii eseurilor să aibă o experiență sau o pasiune care să îi lege de subiectul lor. Unii dintre ei au avut funcții importante, chiar în proximitatea Casei Albe. Cu toții și-au bazat expunerile atât pe documente istorice, cât și pe mărturii inedite.
Așadar, din uniunea textelor celor 46 de autori despre cei 46 de președinți americani, a rezultat o carte-răspuns fascinantă, o chintesență a celor mai valoroase biografii și lucrări de cercetare despre președinții americani. O lectură recomandată atât inițiaților, celor pentru care politica face parte din viața cotidiană, cât și cititorilor dornici să deslușească ce se întâmplă în lume și mai ales de ce.