„Toma Caragiu m-a privit în ochi. N-am sa uit niciodata privirea lui. Ochii lui pe care îi cunoșteam atât de bine, de obicei atât de sinceri și de calzi, erau acum înspaimântați. Cuprins de un fior launtric, cu o voce care parca nu era a lui, a rostit încet, sfios: Iarta-ma… Nu știu sa mor…“
Aceasta întâmplare, povestita de regizorul principalului film în care a jucat Toma Caragiu – Actorul și salbaticii –, s-a petrecut cu câțiva ani înaintea serii fatidice de 4 martie 1977, în care actorul și-a gasit tragicul sfârșit, în darâmaturile unui bloc din centrul Bucureștiului.
Cu o biografie unica, debutând cu odiseea unei familii de aromâni din Epirul grecesc, care s-a perindat prin Cadrilater și apoi prin diferite locuri din România pentru a se stabili în final la Ploiești, Toma Caragiu nu a fost scutit de marile încercari ale vieții, între care relațiile nefericite cu cele doua soții, de asemenea actrițe, și confruntarea cu cenzura draconica (cazul piesei Revizorul, în care deținea rolul principal, un scandal din cauza caruia a fost demis din funcția de secretar de partid al Teatrului Bulandra, colectiv de legenda în care se mutase la solicitarea lui Liviu Ciulei).
Surclasând anecdotica biografica, el a stralucit mai ales în rolurile jucate pe scena, dar și în filme (Actorul și salbaticii, Operațiunea Monstrul etc.) sau la televiziune, devenind „Omul cu șopârla”, cel care, cu voie sau nu de la stapânire, facea aluzii ironice cu incredibil subînțeles politic.
Dar, dincolo de orice altceva, genialul actor era „omul care nu știa sa moara“ și un poet neînțeles…