Valtori ascunse

Cele câteva texte de proză scurtă şi două miniromane încorporate în cartea Mihaelei Perciun au numele generic deloc întâmplător „Vâltori ascunse” (Editura Prut Internaţional, 2018), căci peniţa scriitoarei îşi ia cerneala din profunzimile fiziologiei umane. Scrisul Mihaelei Perciun poate fi raportat la arta naturaliştilor Şcolii lui Zola, la care se adaugă gustul estetic şi achiziţiile tehnice ale hiperrealismului postmodernist. Personajele cărţii, adolescenţi sau adulţi, oameni cu sau fără măşti alegorice animaliere ori obiectuale, sunt rezultatele unor operaţii pe nerv, asupra căruia se fac experimente, observaţii, descrieri, sunt indivizi fără piele, alcătuind un amalgam de inocenţă, insuficienţă de iubire şi frustrări. Naraţiunea urmăreşte sub lupă, în detalii hărţuirea surdă a patimilor, urii şi agresivităţii cu o atrocitate nestăvilită, insistenţă care aruncă datele observaţiei în spaţiu fantasticului morbid, le anihilează pretextul rechizitorial moral şi implicaţiile de psihanaliză, validându-le estetic. Abil mânuită de scriitoare, tehnica naraţiunii hiperrealiste asigură transmiterea directă în literatură a reacţiilor, dar şi a reflecţiilor pe marginea unui cotidian anost, ascunzând dedesubturi cu efecte abrutizante asupra fiinţei umane.