„Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii...
Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?
Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt, dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine.“ — PETRU CREŢIA
„Noica l-a numit «întâiul om de cultură al țării». Dar era mai mult decât atât. Ajunsese foarte departe în ceea ce s-ar numi libertatea minții cuiva. Ajunsese la libertatea ei pătimitoare, adică la o inteligență care absorbise cultura lumii în câmpul de experiență al vieții. Tot ce îndurase, pe toate versantele existenței, era spus când în nume propriu, când sub masca marilor figuri întemeietoare ale Europei.
Nu respecta morala în sensul ei filistin obișnuit, dar micile lui texte pe teme morale au frumusețea unui cod sau a unui îndreptar de viață.“ — GABRIEL LIICEANU