Produse
Produse
    • Total lei Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      ×

      Sărbătorim 24 de ani împreună și ai codul CARTU24 pentru -20% la toată oferta în stoc

      Litovoi si Scoala Solomonarilor din Crangul Pamantului

      Litovoi si Scoala Solomonarilor din Crangul Pamantului

      Istoria povestita copiilor
      0.0 / 10 ( 0 voturi)
      Varsta Recomandata:
      8-10 ani, 10-12 ani
      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2018
      Editura:
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      144
      Ilustrator:
      ISBN:
      9786064303660
      Dimensiuni: H: 20cm | l: 13cm
      Adaugă în coș
      59.00
      Stoc Limitat
      Livrare in 3-5 zile lucratoare
      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 400 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Cumpărat des împreună cu:
      S-ar putea să-ți placă și:
      Descriere

      Suntem in anul 1290.

      Gemenii Ilinca si Calin au ajuns la curtea voievodului Litovoi, unde s-au intalnit cu micuta cusatoreasa Dochita, cea care avea sa le fie ghid prin aceasta noua poveste.
      Curtea voievodala nu este, insa, singurul loc pe care vor avea ocazia sa-l vada in aventura lor. Rapiti de solomonarul misterios, gemenii calatoresc pe spinarea balaurului Sambur ajungand in pesterile secrete din Crangul Pamantului. Lumea care li se infatiseaza aici pare desprinsa parca din basmele copilariei lor: solomonari ascunsi sub mantiile lor negre cu glugi, mesteri pietrari cioplind in stanca si Faurul Pamantului batand pe o nicovala imensa fierul scos din foc. Totul in decorul ametitor al unui oras subteran plin de viata si mister, un loc in care gemenii spera sa descopere motivul pentru care solomonarul nu le da pace.
      Media

      "Seria de romane pentru copii numită „Istoria povestită copiilor”, coordonată de Laura Câlțea, semnată de scriitoarea Simona Antonescu și ilustratoarea Alexia Udriște este unul dintre cele mai inedite și splendide proiecte editoriale autohtone din 2018, din punctul meu de vedere. Și o sărbătorire (involuntară) a Centenarului așa cum se cuvine – căci familiarizează copiii cu istoria națională, dar și cu folclorul românesc.

      Până acum, au apărut cinci volume în această serie: Decebal și un solomonar misterios, Nobilul Aeticus și o călătorie în jurul lumii, Menumorut și minele de aur de la Roșia Montană, Litovoi și Școala Solomonarilor din Crângul Pământului și Mircea cel Bătrân și Școala Scutierilor. Toate încântătoare, pline de aventuri, locuri legendare, personaje însemnate, momente importante din istoria României, obiceiuri, cuvinte uitate, rețete și jocuri recomandate celor mici ș.a.m.d. Sunt savuroase, antrenante, eu, una, le-am devorat, pur și simplu – regret că nu am avut astfel de romane atunci când creșteam și-mi prindeam urechile cu informațiile greoaie de la orele de istorie.

      Protagoniști sunt doi copii gemeni, Ilinca și Călin, care, ghidați de poveștile bunicului Zosim, dau în cufărul din pod peste Manuscrisul Gemenilor, o carte care conține numele tuturor gemenilor născuți în familie, dar care trebuie musai deschisă doar după apusul soarelui, altfel numele vor dispărea, iar aceștia nu se vor mai naște. Curiozitatea îi împinge pe cei doi să deschidă manuscrisul înainte de apusul soarelui, cu gândul că podul e suficient de întunecat pentru a-l feri de vreun pericol. Paginile sunt albe, însă, iar aceștia își conștientizează greșeala. Noroc că același bunic plin de mistere îi îndrumase dinainte și ce ar fi trebuit să facă în acel caz: să călătorească în timp, în trecut, folosindu-se de o formulă magică, pentru a recupera numele pierdute. Așa își încep gemenii călătoria fantastică prin trecutul României, poposind mai întâi în anul 105, la Sarmizegetusa, când trupele romane se pregătesc să treacă Dunărea pe podul făcut de Apollodor din Damasc pentru a cuceri Dacia, și-l întâlnesc pe Decebal. Apoi, ajung în anul 470, în cetatea Histria, unde îl zăresc de la distanță pe nobilul cărturar Aeticus și se împrietenesc, printre alții, cu fiicele lui, Zia și Sarmisa, de la care află despre descoperirile minunate ale tatălui lor. Urmează anul 914, minele pline de aur de la Roșia Montană și salvarea venită din partea voievodului Menumorut. După aceea, anul 1290, la curtea voievodului Litovoi, respectiv 1395, în cetatea de scaun de la Curtea de Argeș, pe vremea domnitorului Mircea cel Bătrân. Ca pățaniile să fie suficient de palpitante, un solomonar misterios îi urmărește încă de la primul volum, motiv pentru care cei doi copii află mai multe și despre magie, Școala Solomonarilor, Crângul Pământului și alte minunății din basme (cum ar fi Pasărea Măiastră, care îi ajută de fiecare dată).

      Iar ilustrațiile fabuloase în alb și negru ale Alexiei Udriște completează perfect poveștile faine scrise de Simona Antonescu, a cărei dragoste pentru istorie și folclor transpare din fiecare cuvânt." Eli Bădică

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.
      Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflați mai multe.